Dupa luni de sedinte de terapie sarguincioasa,eu si pacientul meu ajunsesem in sfarsit la un progres.Munca emotionala intensa forjase intre noi o legatura de nezdruncinat,o conexiune ce depasea profesionalul.Era o progresie fireasca,o marturie a explorarii profunde,intime in care ne angajam.Pe masura ce peretii se daramau,ne-am trezit ca cedam indemnurilor noastre primare.Biroul,odata un sanctuar al profesionalismului,s-a transformat intr-un loc de joaca al dorintelor carnale.Catedra,odata un simbol al autoritatii,a devenit o scena pentru momentele noastre cele mai intime.Sunetele intalnirii noastre pasionale rasunau prin salele goale,un testament al setei noastre nestavile.Trupurile noastre se impleteau,pierdute in chinurile pasiunii,ne gaseam alinare unul in bratele celuilalt.Sesedintarea,dar amintirile persistau,o marturii a intelegerii noastre nespuse.Stiam amandoi ca ceea ce s-a intamplat in birou,a ramas in.
